Acasa         Inregistrare       Login


Planuri de crestere a numarului de angajati

posted: 2015-03-15

Peste un sfert dintre angajatorii din Romania anunta planuri de crestere a numarului de angajati in trimestrul II, in special in industria prelucratoare, si doar 6% au in vedere o scadere de personal, mai ales in sectorul energetic, arata un studiu realizat de Manpower.

 

Peste doua treimi (67%) dintre companii nu prevad schimbari. Astfel, rezulta o previziune neta de angajare de +11%, cea mai puternica din trimestrul patru din 2012 pana in prezent.

Previziunea neta de angajare reprezinta diferenta dintre procentul de angajatori care anticipeaza o crestere a volumului total de angajari si procentul de angajatori care prevad o scadere a angajarilor, in trimestrul urmator. 

"Semnele unei activitati de angajare mai intense sunt din ce in ce mai vizibile, atat din imbunatatirea treptata si modesta a previziunii, pe parcursul ultimelor trimestre, dar si din repartizarea mai echilibrata a optimismului, in randul angajatorilor din majoritatea sectoarelor de activitate, a regiunilor sau tipurilor de organizatii. In cea mai mare parte a regiunilor si sectoarelor de activitate angajatorii se arata nu doar mai optimisti, ci si mai dinamici, scazand numarul de companii care adopta o atitudine prudenta, de expectativa", a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup Romania. 

Angajatorii din industria prelucratoare se dovedesc din nou cei mai optimisti, previziunea neta de angajare din sector, de +28%, este cea mai robusta din ultimele 10 trimestre, si a crescut cu 12 puncte procentuale fata de cea exprimata in primul trimestru al acestui an. 

Cea mai ampla imbunatatire fata de trimestrul anterior, de 15 puncte procentuale, este raportata insa in sectorul transport, depozitare si comunicatii, unde previziunea de +17% este cea mai optimista din trimestrul I din 2009 pana in prezent. 

Perspectivele de angajare sunt mai optimiste si in sectorul constructii, angajatorii raportand o previziune neta de +16%, cu 12, respectiv 16 puncte procentuale mai puternica decat cea din primele trei luni ale anului, respectiv din trimestrul al doilea din 2014. 

De altfel, oportunitatile pentru cei aflati in cautarea unui loc de munca se vor multiplica, in mai mica sau mai mare masura, in toate sectoarele de activitate, cu exceptia celui de energie electrica, gaze, apa, unde angajatorii raporteaza singura previziune negativa din acest trimestru, de -8%, valoare cu 8 puncte procentuale mai slaba decat in T1 si cu 12 puncte procentuale sub trimestrul unu al anului trecut.

Din punct de vedere regional, perspectivele de angajare sunt pozitive in toate cele opt regiuni ale tari, fiind fie mai puternice, fie stabile raportat la trimestrul trecut. Cea mai mare imbunatatire, de 18 puncte procentuale, este raportata de angajatorii din regiunea Sud-Vest. Previziunea neta de angajare din aceasta regiune, de +14%, este cea mai puternica enuntata de angajatori in ultimii trei ani. 

Angajatorii din regiunea Sud raporteaza la randul lor o imbunatatire considerabila fata de trimestrul anterior, 30% dintre ei anuntand planuri de a-si creste numarul de angajati in intervalul aprilie – iunie 2015. Previziunea neta de angajare din regiune, de +22%, s-a imbunatatit cu 12 puncte procentuale fata de T1 si cu 15 puncte procentuale fata de T2 al anului trecut, fiind cea mai solida de pe intreg teritoriul tarii. 

Angajatorii din organizatii de dimensiuni micro, cu mai putin de 10 angajati, sunt mai optimisti decat in orice alt moment din ultimii 6 ani (din trim. I/2009), raportand o previziune neta de angajare de +11%, imbunatatita atat fata de primul trimestru, cat si fata de T2 din 2014, cu 15, respectiv 11 puncte procentuale. Si angajatorii din organizatii mici (10-49 angajati) si medii (40-249 angajati) se arata increzatori, exprimand previziuni de +8%, respectiv +13%.

Activitatea de angajare va continua si in organizatiile mari, cu peste 250 de angajati, dar previziunea ramane stabila comparativ cu trimestrul anterior si scade cu patru puncte procentuale fata de trimestrul al doilea din 2014. 

"Per ansamblu, aceasta este prognoza cea mai favorabila din ultimele 9 trimestre. Nu numai ca angajatorii se arata mai fermi in intentiile de a-si creste numarul de angajati, ci si mai putin dispusi sa faca scaderi de personal decat au fost in trimestrul intai. Este incurajator ca apar mai multe oportunitati pentru cei aflati in cautarea unui loc de munca in regiunea lor, sau in sectorul de activitate pe care acestia il vizeaza, ceea ce poate fi indicatorul unei reveniri economice mai sustenabile. Totusi, acest optimism mai uniform raspandit este de data prea recenta pentru a putea fi asimilat unei tendinte, chiar si intr-un context european de un optimism prudent", a adaugat Valentin Petrof. 

Pentru Romania, studiul s-a derulat in intervalul 14 - 27 ianuarie 2015 pe un esantion reprezentativ de 626 de angajatori. Rezultatele obtinute au o marja de eroare de +/-3,9%.

 

sursa : incont.ro


Vezi toate noutatile

Acasa     Contul Meu     Cauta locuri de munca     Adauga CV     Cauta CV-uri     Adauga Job     Contact   Despre noi   Sitemap   Model CV